ELCEN cumpără gaze de 2,1 miliarde de lei de la Romgaz

ELCEN cumpără gaze de 2,1 miliarde de lei de la Romgaz
Publicat: 27/10/2021, 19:25

Romgaz a încheiat cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) un act adiţional la contractul de vânzare – cumpărare gaze naturale pentru clienţi non-casnici în sumă de 2,102 miliarde lei, conform unui raport remis miercuri de producătorul de gaze Bursei de Valori Bucureşti.

Actul adiţional vizează perioada 1 octombrie 2021- 30 septembrie 2022 şi în caz de neplată prevede penalităţi la nivelul dobânzilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare.

Documentul a fost aprobat de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Romgaz în şedinţa de miercuri.

Ministrul interimar al Economiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri că, din punctul de vedere al ELCEN, în Bucureşti nu vor fi probleme cu furnizarea agentului termic, pentru că există stocuri de combustibil în acest scop.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă sunt probleme similare cu cele din Timişoara şi în alte oraşe mari, Virgil Popescu a precizat că acolo este o problemă punctuală a unităţii administrativ teritoriale. Ministrul a adăugat că prin Ordonanţa de urgenţă privind compensarea facturilor la energie și gaze, pentru șase luni, și plafonarea prețurilor , care a fost adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, se acordă subvenţii unităţilor administrativ teritoriale pentru a acoperi o parte din creşterea preţului la gaze naturale.

Problema de la Timişoara nu este problema Ministerului Energiei, este problema strict a unităţii administrativ teritoriale. Colterm este compania UAT Timişoara. Cum şi-au gestionat problema acolo, aşa o au. (…) Nu am informatii că în alte părţi avem această problemă. La Bucureşti, ELCEN are stocul de gaze, la Constanţa există stoc de gaze, acolo unde furnizează companii ale Ministerului Energiei, la Craiova există stocuri de combustibil, acolo unde furnizează Complexul Energetic Oltenia, acolo unde suntem noi nu avem probleme cu aşa ceva. (…) În Bucureşti nu vom avea probleme cu furnizarea agentului termic din punctul de vedere al ELCEN. Sigur, vor fi sincope şi în această iarnă, primarul general a spus acest lucru, datorită pierderilor din reţea”, a spus ministrul interimar al Economiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Lege pentru TOATE FEMEILE din România. Sumele pe care le pot primi DIRECT de la...
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin
×